Copila de zăpadă – Eowyn Ivey (recenzie)

noiembrie 28, 2019

Snegurochka (Fecioara de zăpadă) este un basm rusesc în care o fetiță este creată din zăpadă de un bărbat (tăietor de lemne) și de soția sa, ambii fiind triști pentru că nu aveau niciun copil. Apoi este adusă la viață de părintele Frost, spiritul iernii. Fata de zăpadă trăiește alături de părinții ei adoptivi până când se va îndrăgosti de un om, moment în care căldura dragostei o topește, iar primăvara își ia locul de drept.

Odată cu dispariția fecioarei de zăpadă, gerul s-a retras iar florile câmpurilor au început să înflorească. Toată lumea a fost bucuroasă de întoarcerea primăverii. Toată lumea, cu excepția, tânărul îndrăgostit, care s-a simțit pustiu și rece, în ciuda căldurii soarelui.

În ceea ce privește cuplul bătrân,aceștia au suferit după dispariția fetiței, dar, în inimile lor, au știut întotdeauna că magia nu poate dura. Au fost doar recunoscători pentru timpul petrecut cu frumoasa fată de zăpadă care a adus în viața lor căldură și bucurie oferindu-le speranță în adâncul iernii.

Dar ce s-a întâmplat cu fetița de zăpadă? Ei bine, se spune că, pe măsură ce se topea, spiritul ei a fost prins de părintele Frost, care s-a retras în țările îndepărtate odată cu înaintarea Mamei Primăverii. El a dus spiritul fiicei sale în ținuturile înghețate din nord, unde a luat din nou forma unei tinere frumoase.

Dar, în fiecare an în timpul iernii, în prima zi a Anului Nou, Părintele Frost și Fata Zăpezii se întorc în Rusia și continuă să practice magia, așa cum au făcut-o cu mult timp în urmă pentru tăietorul de lemne și soția sa, pentru cei care sunt buni și amabili, în special copiii, aducându-le mici cadouri și contribuind la realizarea viselor.

Eowyn Ivey a luat această poveste frumoasă și a localizat-o ​​în Alaska rurală din 1920, țesând o poveste la fel de magică precum originalul. Protagoniștii ei sunt Mabel și Jack, un cuplu care nu a reușit să aibă copii și care încearcă să supraviețuiască Alaskăi, luptând împotriva climatului neiertător, precum și împotriva vieții ce le-a oferit doar amintirea unui copil născut, dar căruia nu i-a fost dat să trăiască. Relația lor se destramă iar Mabel este pe punctul de a se sinucide, când, într-o noapte ei fac o fată din zăpadă în fața colibei lor. A doua zi fetița de zăpadă a dispărut – și o fată sălbatică, misterioasă începe să îi viziteze.

Garrett, fiul cel mai mic al singurilor lor prieteni și vecini, este un băiat al pădurii, un antagonist al poveștii. Ei bine, așa cum se întâmplă de multe ori, antagonismul se transformă în fascinație, atracție reciprocă și dragoste iar povestea se îndreaptă spre punctul culminant.

Frumusețea acestui roman nu este dată doar de Faina (fata de zăpadă) care are un trecut misterios, dar și de pasajele descriptive extraordinare, de acele fragmente care provoacă cititorul să înfrunte frigul iernii și amenințarea morții din pădurile acoperite cu zăpadă, să se bucure de momentul jocului cu bulgări de zăpadă sau să admire un peisaj montan magnific, în timpul unei ninsori ca în povești. Am mai întâlnit astfel de descrieri în Un nou început – Kristin Hannah dar aș putea spune că acestea sunt mai frumoase, mai profunde, atât de reale!

Ne rămâne să decidem dacă Faina este reală sau fantasmagorică, dar tocmai faptul că autoarea nu a ridicat de tot vălul acestui mister, face ca povestea romanului să fie atât de minunată. Există momente în care simțim că autoarea alunecă pe tărâmurile fanteziei, dar de fiecare dată se retrage la timp.

Am urmărit personajele cu respirația încovoiată în timp ce se îndreaptau de-a lungul drumurilor lor, iar sfârșitul, când vine, este în mod revigorant total diferit dar totuși absolut de fidel cu originalul.

Nașterea, moartea, renașterea – acestea sunt temele poveștilor nemuritoare. Nu există opriri adevărate în viață, totul e doar un ciclu nesfârșit de anotimpuri prin care ne desfăsurăm existența – lumânări scurte ale căror flăcări sunt efemere, dar eterne la un anumit nivel.

Am ajuns la această carte abia acum, la sfârșitul anului 2019, dar a urcat fulminant în topul celor mai frumoase romane citite de mine.

O recomand tuturor celor care vor să aducă un strop de magie inimii.

Nu știm niciodată ce are să se întâmple, nu? Viața ne aruncă mereu încolo și-ncoace. În asta constă aventura. Nu știi niciodată unde-o să ajungi și cum o să te descurci. Totul e un mister, iar dacă pretindem altceva, nu facem decât să ne mințim.

4 Comments

  • Dana noiembrie 28, 2019 at 1:04 pm

    O carte care mi-a placut foarte mult, o poveste magic de frumoasa. Mi-am reamintit-o cu drag si emotie citind descrierea ta la fel de magica si frumoasa!

  • Diana Beatrice noiembrie 29, 2019 at 5:04 am

    M-ai facut foarte curioasa! O pun pe lista din Decembrie! ❤️

  • Maria Nane noiembrie 29, 2019 at 9:20 pm

    Foarte draguta recenzia, frumoasa si cartea. Am citit-o anul trecut, chiar in preajma sarbatorilor de iarna, si mi-a dat o stare de bine.

  • Colectionara de carti decembrie 3, 2019 at 10:53 am

    Si mie mi-a plăcut cartea. De curând am găsit o carte publicată la 1961, Zăpadița, ce cuprinde o poezie despre o fetiță creată din zăpadă de un cuplu bătrân și fără copii. Mi s-a părut foarte interesant, mai ales că nu știam că există și un basm rusesc cu aceeași intrigă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *