Ajută-mă să te văd -Tehnologia LED

noiembrie 4, 2019

În sfârșit, după ore întregi petrecute în fața calculatorului, redactând un proiect, am ajuns la final și acum pot să respir. Această zi friguroasă a începutului de noiembrie m-a ajutat să îmi păstrez atenția concentrată și să nu mă gândesc la lumea vibrantă de afară, la lumina reflectată de frunzele roșiatice care aruncă o privire pe fereastra mea. Sunt dependentă de plimbările în natură, așa că vremea frumoasă nu ar fi reușit decât să mă facă să suspin după parfumul tomnatic al aerului.

Observ că hârtia necesară imprimării proiectului lipsește, așa că îmi iau paltonul și mă îndrept spre ieșire pentru a căuta o librărie, dar nu înainte de a cere indicații de orientare cu privire locația acesteia. Acest oraș îmi este gazdă doar de câteva zile, iar timpul limitat nu mi-a permis să explorez împrejurimile.

Afară, ritmul vieții se accelerează, ceața îmbrățișează pământul iar ploaia își face tot mai tare simțită prezența. În jur, copacii pe jumătate dezgoliți își închină ramurile spre pământ, parcă acceptând resemnați o pedeapsă pentru prea multă frumusețe. Eu simt nevoia să îmi înfășor mâinile în jurul corpului și pornesc la drum.

Înaintez cu greu, dorindu-mi să observ cât mai curând un semn care să mă anunțe că am ales drumul potrivit. Deși mi s-a spus că librăria este doar la câteva străzi distanță, nici un indiciu nu pare să se arate. Iar ceața densă îmi îngreunează misiunea. Pe partea stângă a drumului, la o distanță considerabilă, o cruce verde cu afișaj electronic îmi indică prezența unei farmacii. În ciuda vizibilității reduse pot citi clar firma și ofertele ce rulează pe aceasta. În jurul ei se observă diferite spații comerciale, dar pentru a le putea identifica sunt nevoită să mă apropii de fiecare. În acest moment mi-aș dori ca și librăria de care am eu nevoie să fi fost semnalizată cu o reclamă LED. Acest fapt mi-ar fi ușurat căutarea și sunt convinsă că o vizibilitate sporită ar atrage mai mulți clienți iar câștigul ar fi de partea ambelor părți.

Este deja cunoscut că afișajele electronice reprezintă viitorul publicității, fie că vorbim despre publicitate exterioară sau interioară. Imaginea avangardistă oferită de acestea atrage fără dubii notorietate. Știu că părinții mei au apelat la Smarsoft pentru sisteme de reclame electronice dar recunosc că nu am observat până acum cât de importante sunt acestea. Mă întreb de ce nu folosesc toate firmele această modalitate de promovare?

Nu reușesc să îmi termin gândul, că privirea mi se oprește la o clădire care are expuse în vitrină mai multe produse de papetărie, de unde trag concluzia că e posibil să fie aici librăria pe care o tot căutam. Ridic privirea căutând un simbol, un text, care să îmi confirme presupunerea, dar cuvintele inscripționate deasupra ușii sunt șterse iar două litere sunt deja căzute. Totuși reușesc să citesc primele litere rămase intacte: „libr”. Se pare că, printr-un noroc al sorții, am ajuns la destinație. Intru rapid și achiziționez topul de hârtie, apoi mă îndrept spre casă. Măcar știu că acolo nu am nevoie de un afișaj electronic, deși m-aș bucura să fie unul pentru semnalizarea parcărilor. Cert este că după ce obțin autorizația de funcționare pentru acest proiect, primul lucru pe care îl voi face după achiziționarea spațiului va fi alegerea unui panou publicitar LED sau a unei reclame luminoase. Sunt sigură că peste câțiva ani toți întreprinzătorii vor fi convinși că folosirea lor este de o importanță capitală pentru favorizarea relației cu clientul.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog2019.

Sursa imagine: Smarsoft

No Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *