Democrația și revoluția individuală

noiembrie 2, 2019

Democraţia este puterea poporului bine informat.

Alexis de Tocquevill

Trăim într-o țară democratică sau, cel puțin, așa spunem. Dacă ne îndreptăm atenția asupra definiției vom afla că democrația înseamnă acea concepție politică potrivit căreia puterea trebuie să fie exercitată de către popor. Și în anii când învățam la școală despre asta, chiar am crezut. În cărțile de istorie, pe foi, era clar că România respecta principiile democrației, avem un sistem perfect de vot – o dată la 4 ani, iar poporul are puterea de a decide.

     Oda către democrație este folosită pe scară largă în România de către politicienii statului. Reacțiile lor apar ca un răspuns la vocea poporului, ce se face auzită deseori prin votul manifestat la referendum sau prin diferite petiții online. Prima reacție a acestora este să folosească ideea democrației ca scut, întrucât conform acestui regim, dacă nu suntem mulțumiți sau nu suntem de acord cu acțiunile lor, ar trebui doar să votăm împotrivă. Pe de altă parte, alți politicieni se scutură de praf, își iau mantia de supereroi și promit salvarea situației dacă le acordăm lor votul. Iar la mijloc suntem noi, ești TU, sunt bunicii tăi, toți sperând la acele zile în care corupția și manipularea încetează să golească acest concept de conținut.

     Deși democrația este o formă de guvernare foarte veche, realitatea arată că este în același timp foarte tânără, chiar embrionară, în prezent  existând multe țări care doar pretind a fi democratice, dintr-un motiv simplu care poate părea convingător: liderii lor au fost aleși și apoi re-aleși, chiar de câteva ori consecutiv.

Este de remarcat faptul că acele state includ acest cuvânt în denumirea lor, precum un slogan de reclamă comercială. Cel mai bun exemplu este Coreea de Nord care este oficial denumită Republica Populară Democrată Coreeană. Iranul este, de asemenea, una dintre acele țări care pare organizată după principii democratice. Cu toate acestea, chiar dacă organismele statului sunt alese de popor, faptul că instituțiile religioase și îngrădirile lor se suprapun cu regimul politic face dificil a considera acest stat unul democratic. Un regim, un stat, o națiune nu poate fi definit doar prin cuvântul „democrație”. Este insuficient. Și pare că România începe să înțeleagă asta. Începe să înțeleagă faptul că într-o democrație, reprezentanții poporului NU sunt poporul. Ei nu dețin adevărul sau dreptatea. În orice moment, cuvântul lor poate fi invalidat de experți, iar oamenii îi pot revoca întotdeauna prin vocea urnelor. Aici intervine puterea dar și fragilitatea democrației, deoarece aceasta este în echilibru instabil. Precum o stâncă aflată pe marginea prăpastiei, este întotdeauna nesigură și amenință să se rostogolească în orice moment în adâncurile hăului. De aceea o dată instalată, democrația nu trebuie să fie lăsată de izbeliște. Pentru că sunt atâția factori care au o influență negativă, iar pericolul este atât de aproape, încât este nevoie de participarea fiecărui cetățean pentru menținerea echilibrului.


O campanie de informare falsă sau de slabă calitate bazată pe scopul final al obținerii votului, joacă un rol total opus principiilor democratice iar influența politică în presă dar și cea din rețelele de socializare pot conduce la o catastrofă contemporană. Din cauza acestei situații, sunt de acord cu afirmația lui Socrate, conform căreia votul nu trebuie să însemne intuiție ci aptitudine. Omul care votează trebuie să fie capabil să facă diferența între informațiile primite, să se delimiteze de jocuri și manipulări pentru că fiecare vot contează, iar cu fiecare decizie luată putem schimba viitorul copiilor noștri. Bineînțeles nimeni nu garantează că votul oferit va aduce cu adevărat schimbarea de care avem nevoie, dar imaginați-vă o societate unde doar zece persoane se duc la vot, iar în urma alegerii acestor persoane, 10.000.000 suportă consecințele deciziei celor zece. Ce s-ar fi întâmplat dacă și celelalte 10.000.000 și-ar fi exercitat dreptul de vot?

În mod ironic, prea des, politicienii, odată aleși, urăsc exercițiul democratic prin vot dacă asta înseamnă că puterea care le-a fost delegată, să le fie luată înainte de sfârșitul perioadei mandatului. Deși deseori, nici ei nu știu pentru ce ne reprezintă. Cu siguranță își vor aminti de promisiunile făcute în campania electorală (pe care le vor îndeplini sau nu), dar nu la ele mă refer, ci la acele probleme pe care un locatar le observă atunci când privește la blocul său nereabilitat, acele probleme pe care elevul le vede atunci când stă până noaptea, târziu, să își facă teancul de teme primite, acele probleme din cauza cărora este afectată direct mama internată cu copilașul în spital, acele probleme din diferite sectoare ale societății care par mici, dar pulsează sub mână ce încearcă să le ascundă. Uneori politicienii nu știu, alteori ei nu observă sau deseori închid ochii pentru a nu le vedea. În acest caz trebuie căutat sprijinul comunității concretizat astăzi în diverse organizații civile, precum Democracy Mania. Sprijinul pentru democrație este o zonă relativ nouă dar, din fericire, în creștere rapid.

Existența democrației deși imperfectă este necesară dar există și alte dimensiuni de luat în considerare. Cetățenii trebuie să conștientizeze, cu toții, că este indispensabilă acțiunea lor, privită individual, pentru reconstrucția unei legături sociale deja degradate. Înainte de a aspira la o pace globală sau la un sistem politic perfect, trebuie să realizăm fiecare o revoluție individuală. Deși pare dificil să pariezi pe ceea ce va fi mâine, să acționezi deși nu știi dacă scopul va fi atins, avem o datorie morală față de noi, față de urmașii noștri și față de cei care au murit pentru dreptul nostru de a contrazice.

Ești de acord cu mine? Haide!

Nu esti de acord cu mine? Vino, cu argumente!

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog2019


One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *