Verdict: eu pot!

octombrie 25, 2019

Ies din sala de judecată și simt cum pulsul o ia la goană. Abia pot să respir.

„Acum vom aștepta pronunțarea.” spun eu, zâmbind cât de amabil și optimist pot.
„Da, eu n-am să plec de aici.” răspunde clientul, pe un ton grav.


Este o dimineață friguroasă de toamnă. La ora 10, holurile instanței vuiesc de justițiabili, avocați și grefieri prinși în tumultul unei obișnuite zile de luni.


Îmbrăcată într-un costum negru, cu o cămașă albă proaspăt călcată, îmi las greutatea de pe un picior pe altul și mă scuz în fața clientului, asigurându-l că mă voi întoarce imediat. După ce mă îndepărtez suficient cât să nu ma vadă, ma opresc și respir adânc. Deși am terminat de minute bune ședința, emoțiile nu m-au părăsit. Nu i-am spus clientului că acesta a fost primul meu proces. Nu părea să-i pese suficient de mult ca să întrebe.

Probele strânse împotriva lui nu sunt suficiente pentru a pronunța o condamnare, pentru a dovedi că el a sustras acea sumă de bani din instituție. Asta am susținut în fața instanței, asta susține și clientul, asta simt și eu. Cineva a scos acei bani din seif, dar a fost acuzată persoana greșită.

Pe tot parcursul ședinței, piciorul îmi tremura sub masă. Dacă nu am crezut până acum că există posibilitatea să mă bâlbâi în gânduri, acum am aflat că se poate. Și se poate să vrei să pui o întrebare, dar cuvintele să-ți rămână blocate în gât. Înainte să ies din sală, mentorul meu m-a felicitat. Mi-a spus ca am asigurat o apărare exemplară. Nu știam dacă să-l cred sau era doar amabil. Știam doar că, acum, eu aveam nevoie de o apărare împotriva emoțiilor, aveam nevoie de o băutură magică.

M-am apropiat de aparatul de cafea și am introdus două monede. Cât așteptam să fie pregătită, o voce subțire din spatele meu m-a făcut să tresar:

„Bună dimineața. V-am văzut în sală pledând pentru acel dosar penal. Știți…am și eu o problemă și aș dori cartea dumneavoastră de vizită.”

În fața mea, o doamnă îmbrăcată cu o rochie mini cu model leopard, cu un decolteu generos, ma privea fluturând rapid din genele albastre. Părul îi era multicolor, un amestec de roz cu blond și șuvițe albastre.

„Minunat!” mi-am spus. Dacă am fost atât de bună încât să atrag admirația acestei doamne, înseamnă că am șanse să mă angajeze și Mickey Mouse în divorțul său de Minnie. Ziua mea devenea din ce în ce mai interesantă.

Am răscolit geanta după cartea de vizită solicitată, dar mi-am adus aminte că nu am încă așa ceva. Nu am crezut că va fi nevoie chiar în prima zi. Un avocat fără carte de vizită nu există, așa îmi spunea mentorul meu. Acum îmi pare rău că nu l-am ascultat.

Doamna leopard sparge un balon din guma pe care o mestecă și dă din picior nerăbdătoare. Eu îmi păstrez zâmbetul amabil, în loc să mă întorc și să plec, cum făceam dacă era altă situație. Dar e prima mea clientă câștigată fără ajutorul mentorului meu. Asta trebuie să însemne ceva, nu?

Mă prefac în continuare că nu găsesc cartea de vizită inexistentă și continui să caut prin geantă, deși n-am mai mult decât două lucruri pe care le arunc dintr-o parte în alta. Brusc, simt ceva în buzunarul lateral și respir ușurată. Uitasem complet de faptul că prietenii mei mi-au oferit în dar pentru intrarea mea în avocatură un COLOP e-mark., un dispozitiv de marcare electronică. Rapid conectez telefonul cu e-mark, intru în aplicație și creez rapid un șablon cu datele mele, apoi imprim pe un suport de hârtie și gata! Fiind prima mea carte de vizită dăruită, am decis să folosesc un font colorat și o urare de o zi bună la final. Să o asortez cu persoana care o solicită. Doamna leopard pleacă apoi, vizibil iritată că am făcut-o să aștepte prea mult. S-a zis și cu divorțul lui Mickey Mouse, se pare că nici acolo n-am șanse.

Beau cafeaua pe fugă și mă întorc la clientul care se îndreaptă spre sala de judecată, unde urmează a se da pronunțarea sentinței. Este vizibil emoționat iar eu mă străduiesc să arat calmă și să îmi țin piciorul în frâu, să reușesc să îl fac să nu se mai bâțâie. Pe bancă, observ la un coleg ștampila marca COLOP și gândul îmi zboară involuntar spre dispozitivul pe care îl port în geantă. Mă gândesc că acesta m-ar ajuta cu adevărat să îmi creez și o ștampilă electronică pe care să o folosesc pentru corespondență sau m-ar ajuta să economisesc timp atunci când fac diferite adrese. Asta în ipoteza în care, după pronunțarea care urmează să fie dată, voi avea clienți și nu va fi nevoie să mă mulțumesc doar cu cei fictivi din romanele lui John Grisham.

Se face liniște în sală atunci când intră completul de judecată. Arunc o privire fugitivă spre client și observ cum își frământă mâinile și ține ochii în pământ. Simt nevoia acută să fac și eu la fel, dar meseria pe care mi-am ales-o îmi cere să țin capul sus și privirea înainte, indiferent de soluție. Știu că nu trebuie să mă arăt învinsă. Instanța începe să citească pronunțarea iar eu ma opresc la cuvântul achitare. Încremenesc. Îmi privesc mentorul fiind convinsă că nu am auzit bine. Dar el a lăsat deoparte atitudinea profesională și face semne de felicitări spre mine.

Ies din sală la fel de emoționată precum am intrat. Clientul are lacrimi în ochi și îmi mulțumește. Apoi văd cum brațele i se deschid iar fiica și soția îi sar în brațe. Ar trebui să îi spun că am câștigat doar o bătălie, mai există căi de atac care sigur vor fi folosite. Dar nu acum. Este momentul lui de libertate. Îl las cu familia și mă îndrept spre ieșire.

Doamna leopard mă așteaptă pe scări. Încerc să o ignor, dar ea se asigură că nu voi face asta și se poziționează în fața mea.

„Stați putin!” strigă, ceva mai tare decât era necesar.

Atitudinea profesională își intră automat în rol și îi zâmbesc.

„Mă numesc Popescu Sonia și sunt angajată de firma de avocatura Petrov și asociații să caut avocați buni care ar dori să colaboreze cu noi. Credeți că ați fi interesată?” Apoi scoate o legitimație și mi-o arată, pentru confirmare.

O privesc de două ori înainte să asimilez ce tocmai a spus. Petrov și asociații este una dintre cele mai mari firme de avocatură din țară și mai mult, avocații sunt plătiți în sume cu multe zerouri. Îi aduc la cunoștință faptul că sunt avocat stagiar, dar ea spune că nu îi pasă. Are nevoie de tineri cu idei inovatoare și cu dorință de muncă.

Mentorul meu ar spune că este o ofertă de nerefuzat și că mi-aș rata cariera dacă n-aș accepta-o. Iar partea materială nu este deloc de ignorat. Tac pentru câteva secunde. Ea îmi simte îndoiala și îmi spune că nu trebuie să mă hotărăsc acum, dar așteaptă răspunsul în 24 de ore.

Discuția ne e întreruptă de râsul cristalin al fetiței clientului meu. Este încă în brațe la tati. Toți au lacrimi în ochi. Îmi amintesc de lupta pe care am început-o și cum am reușit să dovedesc nevinovăția unui om, încă de la primul meu proces. Și știu pe loc ce am de făcut. Mă întorc spre doamna Popescu, fostă leopard și îi spun cu hotărâre în glas că mă simt flatată de propunere, dar deocamdată prefer să îmi fac stagiatura în locul unde sunt acum. Nu mai insistă. Probabil speră să mă răzgândesc. Încuviințează și pare că vrea să se îndepărteze dar se oprește brusc:

„Trebuie să ne dați neapărat detalii despre aparatul cu care ați scris textul cărții de vizită. Ce ați făcut cu el este remarcabil. Poate fi personalizat?”

Am continuat discuția la o cafea, exemplificându-i funcțiile și avantajele pe care COLOP E-MARK le deține. Și am fost amândouă de acord cu faptul că acest dispozitiv este util și necesar fiecărui avocat. Apoi ne-am continuat drumul separat, ea la firma de avocatură, eu la birou pregătindu-mă deja, în avans, pentru apărarea clientului meu.

Acest articol a fost scris pentru Superblog 2019 – proba 10.

No Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *