La volanul Honda Civic Type R – Amintiri cu un record de viteză

octombrie 5, 2019

Sunt în întârziere. Beau cafeaua pe fugă în timp ce îmi caut cheile de la mașină. Iau geanta și arunc actele rapid în ea. Ies pe ușă cu viteză și primesc ploaia rece de toamnă cu stoicism, nu mă opresc decât la portiera mașinii. Nu am timp să mă opresc. Pun cheile în contact și răsucesc. Un sunet gâtuit mă anunță că planurile mele sunt în pericol. Nu. Nu. Nu. Trebuie să pornească. Pun cheia în contact a zecea oară și încerc iar. Nimic. Singurul sunet pe care îl aud este dat de picăturile de ploaie care se lovesc de geam, în acord cu bătăile inimii mele. Nu voi ajunge la timp.

Îmi fac curaj și ies afară din mașină. Deschid capota, regretând faptul că nu mă pricep la mecanică. El se pricepea. Dar el nu mai e. Așa că alung gândul și respir adânc. Las ploaia să mă liniștească, apoi arunc o privire spre motor, sperând să observ ceva, orice.

Vecinii ies din bloc cu umbrele și ma privesc surprinși. Îmi analizează hainele ude, dar nu se opresc. Nu au timp. Nu îi condamn. Timpul e dușmanul tuturor. De faptul că o zi nu are 48 de ore, așa cum aș avea eu nevoie, este vinovat timpul. Faptul că el a plecat după atâția ani, fără o explicație, este vina timpului. Dacă aș fi avut mai mult timp poate m-aș fi întors mai devreme și aș fi primit măcar motivele despărțirii. Dar n-am avut timp. Iar acum timpul îmi râde în nas.

Nu termin gândul că observ o mașină oprind lângă mine.

Privirea îmi e atrasă imediat de culoarea sa albă și designul uimitor de elegant dar, în același timp, sportiv și agresiv. Logo-ul Honda strălucește falnic pe mijloc iar eu îmi dau seama ce model este. Cel pe care tocmai am fost aleasă să îl conduc.

Văd geamul din dreapta cum coboară iar din interior aud o voce gravă, masculină:

– Bună! Ai nevoie de ajutor?

– Bună. Nu, mulțumesc. – mint eu cu aroganță, neîncrederea mea în oameni intrând în defensivă.

Aud portiera din stânga deschizându-se și atunci îl văd. Este nimeni altul decât Alexander Wurz, pilotul de curse auto, dublul câștigător al cursei de 24 de ore de la Le Mans. Mă privește cu o expresie amuzată. Doua gropițe i se formează în obraji iar eu mă întreb cum de nu am observat până acum gropițele sale, deși l-am văzut de multe ori în media.

– Să înțeleg că acesta este secretul succesului tău? Îți place să faci duș în ploaie, toamna, la 10 grade?

– Nu mai pornește, spun eu oftând.

– A! Acum sunt dezamăgit. Dacă nu stai în ploaie să faci duș, înseamnă ca secretul tău rămâne un mister pentru mine, răspunde el zâmbind.

Gropițele i se formează iar și eu simt cum îmi ard obrajii.

– Dacă vrei te duc eu unde ai nevoie. Este ziua mea liberă.

Stau două secunde pe gânduri doar pentru a nu arăta cât îmi doresc să ajung mai repede la cursă și apoi încuviințez. El îmi deschide galant ușa iar eu mă așez pe scaunul din dreapta.

Interiorul mașinii mă ia prin surprindere. Este frumos, elegant, oferind senzația de putere. Scaunele sunt o îmbinare de roșu cu negru oferind pe loc bună dispoziție. Nu pot să nu observ lumina roșie care îmbracă pragurile, portierele, consola și podeaua din față. Este atât de confortabil încât îmi lasă senzația că mă aflu acasă, în fotoliul meu.

Alexander pornește mașina într-o secundă iar mie îmi este greu să nu admir schimbătorul de viteze din aluminiu pe care stă așezată mâna lui. Un gând necolegial îmi trece prin minte dar îl alung rapid, încercând să mă conving că sunt sub influența frumuseții acestui model Honda.

– Multumesc, spun eu încet, încercând să sparg tăcerea dintre noi.

– Plăcerea este a mea. Unde mergem? întreabă el

– La circuitul de la Nurburgring, răspund eu rapid și observ cum o expresie de mirare i se așterne pe chip.

– Iubești viteza, spune el ca o concluzie.

Nu mă întrebă dacă particip, ci deduce asta. Nu știu dacă să mă bucur sau să mă sperii că sunt atât de ușor de citit.

– Înseamnă că acesta este secretul succesului tău – adrenalina, continua el. Semănăm.

Eu simt obrajii luându-mi foc ca în adolescență și rămân cu privirea fixată la el. Este cu siguranță un bărbat frumos iar acum, răsfățată fiind de mișcările line ale mașinii și de confortul acesteia îi admir ochii, de un căprui intens și părul negru, ușor dezordonat. Apoi, dându-mi seama că m-a văzut holbându-mă, las privirea în jos, frământându-mi degetele.

– Cu ce mașină participi? rupe el momentul stânjenitor.

– Cu modelul mașinii tale, spun eu, Honda Civic Type R. Chiar sunt curioasă cât a costat, adaug.

– Nu mai mult decât a costat mașina care tocmai te-a abandonat în fața blocului, răspunde el.

– Atât de accesibil?

El confirmă printr-o ușoară înclinare a capului și în colțurile gurii i se formează iarăși doua cute.

– Ce este aceasta? întreb eu, precum o școlăriță aflată în primul an.

– Traffic Sign Recognition – recunoașterea semnelor de circulație.

Un sunet de mirare îmi scapă și nu mă mai pot opri din întrebări. Astfel, aflu că mașina e dotată, printre altele, și cu un sistem de avertizare a coliziunii frontale, precum și cu un sistem de asistare a menținerii benzii de circulație. Vorbim despre Honda Civic Type R până la destinație, iar eu sunt convinsă că aceasta e mașina pe care trebuie neapărat să o am.

În parcare, Alexander oprește motorul și mă privește. O tăcere ciudată se lasă între noi. Știu că ar fi trebuit să mulțumesc politicos și să cobor, dar pentru prima dată nu îmi mai pasă de lupta cu timpul. Parcă ghicindu-mi gândurile, el rupe liniștea jenantă dintre noi și mă întreabă:

– N-ai nevoie de un copilot? Promit să te răsplătesc după cursă cu o invitație la cafea, sau la restaurant, sau doar la o plimbare.

De data asta este timpul meu să zâmbesc.

– Doar dacă, după cafea, mă ajuți să caut un mecanic bun și să scap de mașina din fața blocului.

– Am să fac mai mult de atât, răspunde el. Vom merge împreună, imediat după cursă, la reprezentanța Honda, unde vei găsi oferte de preturi bune și modele de Honda Civic de vanzare.

În acel moment am decis să îmi pun viața pe viteza întâi. Să las doar vitezometrul mașinii noi să măsoare ecuația timpului. Posibilitatea de a vedea ofertele Honda și zâmbetul lui m-au convins să risc o oprire. Așa că i-am răspuns hotărâtă:

– Să mergem.

Pe locuri, fiți gata… START!

Am apăsat accelerația și totul a devenit mai ușor. Această mașina
proiectată cu un ADN sportiv este mai mult decât un autovehicul. Volanul pulsează sub mâinile mele, iar eu știu că voi reuși. Motorul se aude torcând și pe măsura ce cursa continuă, Honda Civic Type R devine o parte din mine, iar eu las viteza să mă elibereze. Cu Alexander în dreapta, noul record pare mult mai ușor de atins. Succesul este inevitabil. 3,2,1…am reusit!!

Ies din mașină scuturată de o stare de electrizare oferită de emoțiile ce mă învăluie iar Alexander se grăbește să mă ia în brațe. Ești noul meu campion, îmi șoptește.

Așa cum a promis, după cursă ne îndreptăm spre reprezentanța Honda. Întorc capul înspre geam și observ un panou în partea stângă a clădirii din a cărei parcare tocmai ieșim și urmăresc cuvintele inscripționate pe el:

HONDA. THE POWER OF DREAMS

Intr-acolo mă îndrept acum. Am oferit putere visurilor mele și am învățat o lecție:

Mergi repede, trăiește încet! Când conduci, ține privirea în față! Când trăiești, uita-te în jur!

Acest articol a fost scris pentru Superblog – Proba 2. La volanul Honda Civic Type R – Amintiri cu un record de viteză

No Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *