Extraordinarele circumstanțe ale vieții lui Weylyn Grey

februarie 13, 2019

Pagini: 380
Anul apariției: 2018
Editura: Herg Benet

Descriere

„Născut în mijlocul viscolului, orfan și, se pare, crescut de lupi, Weylyn Grey stârnește o curiozitate nemăsurată din partea tuturor celor care îl întâlnesc. Oamenii spun că odată ce Weylyn se avântură în lumea ta, ți-ai dori să nu mai plece. Însă ce îl face să fie atât de diferit? Cum de posedă abilitatea de a transforma viețile celorlalți? Cum de reușește să găsească ― și să creeze ― magie în orice lucru comun? Aceasta este istoria călătoriei lui Weylyn, povestită din perspectiva celor care l-au cunoscut, l-au iubit sau care au fost fermecați de el de-a lungul drumului său.”

Extraordinarele circumstanțe ale vieții lui Weylyn Grey este o poveste încântătoare care mi-a oferit un sentiment cald și senin în timpul lecturii.

Este povestea unui băiat pe nume Weylyn, despre care se spune că a fost crescut de lupi, acțiunea fiind relatată de oamenii pe care îi întâlnește, oameni ale căror vieți Weylyn le schimbă profund. El este blând, deși primitiv, și devine repede clar că acestea nu sunt cele mai neobișnuite calități. În prezența sa, în funcție de stare, se întâmplă lucruri ciudate: prognozele meteorologice se schimbă brusc iar natura se înclină spre voința sa. Când lumea lui se împletește cu societatea puterile lui se amplifică.

Ruth Emmie Lang oferă cititorilor descrieri fabuloase, atrăgătoare și magice alături de o poveste care vă va impresiona, cu personaje încântătoare pe care nu le veți putea uita prea curând.

Weylyn, de departe, este un personaj special, atrăgător și unul dintre cele mai minunate întâlnite de mine, vreodată, într-o carte. Inocența și dulceața lui a fost atât de adorabilă și cu adevărat extraordinară.

Nu era un mincinos foarte bun, probabil pentru că nu avusese părinți umani pe care să exerseze. 

De Weylyn Grey este foarte greu să nu te îndrăgostești. El este o ciudățenie sălbatică pentru unii, un cutremur în viețile comode pentru alții, dar nimeni nu rămâne același după ce a fost în prezența lui. În inima unui băiat crescut de lupi, există o tragedie, un dezastru care l-a făcut pe Weylyn un fiu al naturii, fiind conectat cu aceasta într-un mod misterios chiar și pentru el.

Deși este fericit și mulțumit în sălbăticie, atunci când o întâlnește pe Mary, fata care fuge de acasă pentru a petrece o lună întreagă cu el și lupii, viața lui se schimbă complet.

El este o persoană puternică dar se teme foarte mult de cine este cu adevărat. Călătoria lui este dificilă. Dragostea lui este împărțită între o femeie și haita lupilor. Nu știe dacă ambii pot coexista. Puterile lui Weylyn sunt la fel de sălbatice ca și viața pe care o vrea să trăiască. Oamenii apropiați nu înțeleg cât de sfâșiat îi este sufletul, decât atunci când va fi prea târziu.

Fiecare capitol pornește într-un loc nou / an diferit, unde Weylyn
se străduiește să găsească lumea în care se potrivește, întodeuna sperând că aici va fi ultimul loc, iar viața lui nomadă își va găsi ancora mult râvnită. Weylyn aparține civilizației sau societății? Este un pericol pentru cei din jur sau o binecuvântare? Este mai bine în pădure cu lupii sau ar trebui să se lupte pentru a se potrivi mai bine cu oamenii? Cine îl va accepta? Este Weylyn sortit să-și petreacă viața în singurătate, blestemat de puterile sale? Sau poate să învețe să lase iubirea în viața lui.


– De ce faci asta?
– Ce fac?
– Iei ceva frumos și îl vandalizezi cu scepticism.
– Pentru că fără frumusețe am fi plictisiți. Fără știință am fi morți.

Scrierea este minunată, atât de bine structurată încât, pe măsură ce am înaintat în poveste, am uitat că există un autor.

Romanul aduce în prim plan problema acceptarii  și caută în sufletul cititorilor voința de a primi și a iubi o persoană care este diferită de ei înșiși. Uneori, în special acum, avem nevoie de o poveste pentru a ne reaminti ce ar trebui să însemne, cu adevărat, umanitatea.

Aceasta este una dintre acele cărți speciale care vă cere să închideți ochii minții, să alungați neîncrederea, să vă deschideți inima și să o lăsați să creadă în magie, să o lăsați să creadă că există lucruri în viață care pot părea imposibil de înțeles și care trebuie doar acceptate.

Ceva s-a întâmplat după aceea și nu a fost extraordinar în niciun fel. Valurile nu s-au ridicat dintr-odată și norii nu s-au despărțit magic. Weylyn Grey mi-a luat pur și simplu mâna în a lui și am privit soarele topindu-se în ocean până când am rămas doar noi doi sub marele mov înstelat.

Recomand din tot sufletul această carte.

 

15 Comments

  • Cornelia februarie 13, 2019 at 7:13 pm

    Ce recenzie frumoasă ! Eu mă abțin să mai citesc recenzii ca să nu-mi fac singură în ciudă și azi am fost tentată cu două cărți, de tine si de Anca. Felicitări! Dacă voi avea ocazia, cu siguranță o voi citi.

    • Cristina Braia februarie 13, 2019 at 7:25 pm

      Cartea e plină de magie! Merita citită alături de o ciocolata calda, pe o vreme friguroasă. ❤️

  • Oana - Crâmpeie de suflet februarie 13, 2019 at 7:24 pm

    Abia aștept să ajing și eu la romanul ăsta! Felicitări pentru recenzia minunată! 💖

  • Cristina Braia februarie 13, 2019 at 7:26 pm

    Sunt curioasa sa îți aflu părerea, dar presimt ca și tu vei fi atrasa de lumea magica a lui Weylyn! ❤️

  • Adina februarie 14, 2019 at 10:07 am

    Notat, creste wishlistul, creste :))

  • anasylvi februarie 17, 2019 at 7:38 am

    Un roman minunat!

    • Cristina Braia februarie 17, 2019 at 7:41 am

      Intr-adevăr! Mi-a fost dor de o astfel de carte! ❤️

  • Doamna T februarie 18, 2019 at 10:04 pm

    Cred ca si mie mi-ar placea mult! Ma atrag descrierile si personajele (principale) usor de indragit.

  • Kitti februarie 19, 2019 at 7:16 pm

    La cat de frumos ai descris-o chiar cred ca merita …ne-am cam pierdut cu totii umanitatea,trebuie sa o gasim din nou iar cartea aceasta pare sa aibe acel ceva <3

  • Claudia februarie 20, 2019 at 9:27 am

    Nu știam nimic despre acest roman. O recenzie minunată, deosebit de tentantă!

  • Luca Alexandra februarie 20, 2019 at 9:33 am

    Super recenzie 😍
    Cartea se potrivește numai bine de oferit în dar vărului meu ❤ sunt sigură că o să-i placă ✌

  • Adriana Ivan februarie 20, 2019 at 10:10 am

    Frumoasă prezentare. Și eu îmi doresc cartea.

  • Kusmodi Loredana februarie 28, 2019 at 12:00 pm

    Minunată recenzie . Ma face sa vreau sa citesc cartea 😍

  • Duchin Ioan Alexandra martie 1, 2019 at 8:25 pm

    De citit sigur. Multumim.

  • Ionela Bidica martie 15, 2019 at 8:22 am

    Frumoasa recenzie, cartea e pe wishlist ul meu🤗

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *