Fight Club – Chuck Palahniuk

ianuarie 21, 2019

Am avut mari speranțe de la aceasta carte, tocmai din cauza faptului că este foarte lăudată, că autorul ei este numit „geniu”. Dar nu mi-a plăcut. Nu știu dacă de vină este traducerea sau povestea în sine, dar nu mi s-a părut deloc genială.

Din cauza insomniei sale, naratorul decide să adere la diferite grupuri de sprijin, unde se preface că este grav bolnav în fiecare noapte.

Acolo, el speră să găsească pacea mult râvnită. Cu toate acestea, planurile sale sunt date peste cap când o întâlnește pe Marla, o femeie care, la rândul ei, vine la aceste întâlniri și se preface că este bolnavă. Ulterior, îl întâlnește pe Tyler: împreună, creează un club de lupte.

Membrii acestui club încep să participe la acte de violență și vandalism aleatorii. În același timp, naratorul trăiește într-o casă închiriată și produce săpun din grăsime umană.

Chuck Palahniuk discută despre multe aspecte ale societății, dar mai ales despre rolul bărbaților. Fight Club are rolul de a aduce oamenii în starea lor naturală – o stare în care trebuiau să se afle pentru a-și dovedi masculinitatea. Integrarea bărbaților în societate este cauza pentru care aceștia au devenit mai puțin masculini. Cu alte cuvinte autorul ne întoarce la instinctele primare: lovim și sfâșiem pe oricine dorim, la naiba cu civilizația și cultura. Trebuie să ardem totul ca noi să renaștem – la propriu.

Acțiunea descrie lupta ca medicament pentru durerea spirituală, pentru a o aduce la suprafață și a o stinge. În caz contrar, ea ar rămâne înăbușită în interior, reprimată. Cei care luptă aici caută ceva semnificativ, ceva mai mult decât „simplele” lor vieți.

Îmi plac romanele cu final neașteptat, îmi plac thrillerele cu personaje mai mult sau mai putin sănătoase psihic, dar la acest roman nemulțumirea mea ține de calitatea scrierii și expresiile folosite. Nu mi s-a părut nimic genial în a te masturba într-o supă sau a da definiția organului genital masculin, spus în limbaj popular, asta că să dau un exemplu draguț din carte.

Nu am nimic nici cu limbajul argotic, ba dimpotrivă, sunt conștientă că reprezintă o realitate a zilelor noastre și nu poți construi un personaj violent fără a-l înconjura de aceste expresii. Dar atunci când 60% din carte este formata din cuvinte – argou, încep să mă întreb unde e literatura? Ce învață un tânăr din această carte? Moralitate – nu. Bune maniere – nu. Empatie – nu, Dezvoltarea vocabularului – nu. Poate va învăța cum să îi dea un pumn în gură vecinului sau cum să vomite pe mâncarea clienților. Asta da. Este meritul acestei cărți.

Nu cred ca voi mai citi nimic scris de acest autor, indiferent de câte romane „geniale” va mai scrie.

Nota mea 1/5

 

 

2 Comments

  • Cornelia februarie 20, 2019 at 9:16 am

    Dacă ai ști ce curioasă eram, și încă sunt puțin, în privința acestei cărți, doar ca în urma recebziei tale subt putin sceptică. Ma tot întreb de cand ti-am văzut prima dată recenzia, dacă să o citesc sau bu.

  • Zsolt februarie 28, 2019 at 9:49 pm

    Stiu de mult timp despre carte si inca nu am citit-o. Sunt curios si eu cum este, cum mi se va parea fiind barbat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *