Furiosii – David Moody

februarie 18, 2018

Apocalipsa, sfârșitul lumii se apropie și nu este cum toată lumea și-a imaginat. Pământul nu va arde cu foc primit de SUS și nici nu se va îneca in potop. In aceasta carte sunt arse suflete și înecate in sânge.

Ce s-ar întâmpla, dacă omul și-ar pierde sentimentul de regret, amplificându-și la maxim cele mai negre gânduri și cele mai nocive sentimente? Câta speranța mai este pentru omenirea care se confrunta cu aceste creaturi, mânate de dorința de a ucide pe cei care nu sunt ca ei?

Și cel mai important, tu in care tabăra vei alege sa fii?

Aici nu vei gasi eroi, nu vei întâlni noblețe, ci omul va fi dezbrăcat de tot ce înseamnă bunătate și curaj, îmbrăcând haina fricii, panicii și a tuturor sentimentelor atinse de ura.

Cine este de vina pentru aceasta schimbare? Sa fie oare un război sau pur și simplu, acest act face parte de evoluția umană? Și de ce acum?

Din cauza genului și a scenelor sângeroase (deși nu exagerat), nu este o carte pentru toate gusturile, dar dacă poți trece peste acest aspect și peste scrierea plana de la începutul romanului, „Furioșii” va ajunge sa îți placa și chiar sa iti trezească curiozitatea celorlalte carti – continuarea acestui prim volum.

Mulțumesc Alexandra Ale pentru ca ai pus la dispoziție aceasta #cartecalatoare.

No Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *